Baba Iarna intra-n sat


9 ianuarie

          Stau la calculator alaturi de o carte. Acum cand ii dau paginile imi vine sa plang….Deci asa se simte sa fii nostalgic! E o carte de poezii a Otiliei Cazimir. Acum, dupa mult timp o iau din nou in mana. O rasfoiesc si in loc sa-o citesc, o vad. Este cartea copilariei. Versurile sunt mici, puerile si totusi candva erau comori ale imaginatiei! Vad imaginile de pe coperta de pe foile cu care am crescut. Recitesc cele care le iubeam: “Scrisoare”(Henri- fratele meu- se amuza copios pe seama poeziei, o
adora), “Uite, vine Mos Craciun!” (vedeam de fiecare Mosul prin zapada care bate cu toiagul al poarta!), “Gospodina” (ce mai repetam stofele, asa pe sarite!), “Puisorul Cafeniu” (da, da stiam sfarsitul si totusi mereu ma surprindea!)! Pe unele nu le citesc, nu inseamna ca nu le-am iubit…Doar ma uit la imaginile neuitate de langa povestea “Un pisoi de portelan sta de vorba c-un motan”…, vai sau “O poveste c-un dulau”, ba chiar si “Greu la deal si greu la vale” si ma vad pe mine insami alaturi de bone sau bunica care mi le citeau…
Dar nici una nu se compara cu “Baba Iarna intra-n sat!” Nici una! Ea traieste mereu in mine! Fiorii ma trec si acum
cand o citesc. Nici macar Bacovia sau Eminescu nu ma cutremura asa cum o face Baba Iarna- ce sa mai spun de desenul ei! Niciodata nu am uitat acel desen mirific, de baba!- cred ca si stiu de ce… Eu am crescut cu versurile acestea, cu Babe, cu Dulai, Cu Motanii sugubeti si Gospodine! Plumbul vietii, dragostea de natura nu au aparut decat mai incolo…In schimb poeziile mici le rastoarna pe cele mari tocmai fiindca ele au sentiment, au sufletul meu intre versuri! Poate peste ani cand voi ridica volumul lui Eminescu voi tremura la fel cum o fac si acum, dar momentan tremur in fata Babei pe care o vad din nou….la propriu!

              Gradina mea nu a racit, ci mai degraba s-a transformat in apartament! Cu chirie desigur. Al cui apartament? Ghici ciuperca cine-i? Al Babei Iarna, desigur!

Insa nu cred ca ii face bine. Mereu mohorata, trista si morocanoasa! Pleostita de a dreptul! In curand o sa-i apara riduri!
Iarba este molesita, cuprinsa de febra rece, copacii cu crengile monstruose, negre, maini subtiri funebre, intinse sa te apuce…Iar ceata! Este peste tot…(bine ca nu si in sufletele oamenilor). Cerul de poezie de iarna, mov vinetiu, ca si cojocul Babei Iarna este acoperit de straturi peste straturi de albeata malefica! Luna pare mai departe ca oricand, un zambet
sinistru sus undeva pe un cer acum batut de negru ce e! De peste tot din gradinita mea vad fata hada a Babei, ochii -frunzele negre de pe jos- rautaciosi, parul –iarba molesita- nespalat, mainile si corpul –copacii. Recele se simte, un rece greu, fioros…si de fiecare data cand ies din casa am senzatia ca sunt privita… Ah! Ce n-as das a vina sora Babei, Tanara Iarna…Cu mantia ei de blana alba, rece si totusi frumoasa, cu fulgii aruncati de ingerasi, cu veselia ei, cu eleganta ei !
Sunt mai mult ca sigura ca si gradina s-a saturat de Baba. Azi am detectat o suspiciosa cantitate de ceata in jurul lacului si mai ales pe insula cu hotelul parasit… Cred ca se muta…Dar putina ceata tot a mai ramas pe straduta mea si in imprejurimi…Poalele rochiei sunt lungi!
Cartea e deschisa la pagina cu imaginea Babei Iarna, larg deschisa…Poate daca inchid cartea va disparea, vraja se va ridica si vom ramane cu amintirea ca ea a existat odata

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s