Uguisu

Multe s-au intamplat de cand am ajuns. 29 martie a trecut fulgerator si majoritatea evenimentelor din acea zi se rezuma la mancare, somn si revederea cu Florin, Keiko, Sami si Irina. Drumul de la aeroprtul din Osaka spre casa lui Florin, in Nara, a fost un bazar de imagini si sunete. Masini patratoase, autostrazi intortochiate, ploie, sakura, motorul batran al masinii lui Florin, muzica clasica de la radio, franturi de conversatie si apoi liniste. Cu siguranta adormisem. M-am trezit in fata unei aleei in panta si a blocului cu patru etaje in care locuieste familia Marica. Eram prea obosita ca sa ma supar ca trebuie sa urcam cele patru etaje.

Primul lucru care m-a izbit cand am intrat in apartament, a fost un miros placut, dar necunoscut.  Ploaia, casa, mancare? Nu puteam sa identific sursa. Holul micut, tipic japonez, cu treapta si loc special de descaltat papucii, da in sufragerie si bucatarie prin intermediul a doua usi. Coltul unei mese se zareste prin usa intredeschisa. Keiko ne-a asteptat cu masa pusa. O  masa plina de mancaruri a caror nume cu siguranta nu apare in vocabularul meu. Singurul fel pe care l-am putut identifica este sushi. Mancarea aceea a fost un izvor de energie. Culorile salatei  (morcov, ridiche, crevete, crab, tofu?), o pizza cu aluat de foietaj (?) acoperita de ingrediente a caror nume l-am pierdut in sirul amintirilor, o tocanita, pui lucios (caramelizat?) acoperit cu susan, asezat elegant pe foi de salata alaturi de un chec de culoare galbuie.

Imi amintesc ca planuisem sa il asteptam pe tata si Florin ca sa mancam (se dusesera sa parcheze masina), asa ca ma-am apucat sa explorez apartamentul. Sufrageria era despartita de bucatarie printr-o canapea minunat de comfortabila. Incaperea era imabaiata in lumina alba, ce se strecura prin usa acoperita de plasa de tantari a balconului. O usa alaturata ducea in hol. Vis-a-vis era usa spre camera lui Florin si Keiko. Nu am intrat, nu voiam sa explorez prea mult. La capatul holului era camera lui Sami, care urma fie camera mea si a lui Henri. Camera era speciala. Vorbea puternic despre Sami, dar intr-un mod tacut.

Au venit tata si Florin. Tot ce imi amintesc legat de mancare este ca a fost buna. Foarte buna. Somn. Atat vreau. Florin ne-a aratat cum sa pornim dusul si ne-a facut patul (pe jos, bineinteles, pe futon). Cum am iesit din dus, m-am ‘aruncat’ in pat si am dormit dusa, pana m-a trezit mama la 20.30.

Acum este 6.23. Sunt treaza de la 4.00 si nu mai pot dormi desi as face-o. Asa ca mai scriu, cu futon-ul pe post de masa. Azi vizitam Kyoto pe biciclete cu Keiko si Sami. Ieri seara am planuit traseul (arhi-incarcat) si am cinat (pe la 22.00, dar ce mai conteaza). Aparent checul este cu dovleac. Este cel mai bun lucru pe care l-am gustat vreodata. Vreau reteta. M-am decis sa vanez retete de mancaruri japoneze si Keiko promite ca ma va ajuta.

Afara s-a luminat. Ceata acopera imprejurimile. In Japonia trebuie sa existe ‘zgomot’, indiferent de gen. In contrast cu ieri noapte, ‘zgomotele’ diminetii provin de la pasari si masinile din departare. De pe la 4.30 ascult pasarile.

Inchide ochii. Stai cateva clipe in liniste. Inspira adanc si expira complet. Imagineaza-ti pasarile de la tine din parc, gradina, oras sau alee, dis de dimineata. Asculta-le trilurile. Cantecul pasarilor japoneze nu seamana deloc cu ceea ce ai auzit.

In Japonia, pasarile converseaza. Un fluierat scurt si adanc: o pasare vrea sa vorbeasca. Apoi mesajul: o gargara de sunete cristaline, precum susurul unui rau. O alta pauza (daca nu a terminat?!) si apoi raspunsul, introdus de acelasi fluierat scurt si adanc. Mi-au facut capul calendar.

Am amortit. Tiptil, tiptil, ma strecor in bucatarie si ma asez la masa. Macar asa scriu mai bine. In casa inca domnesete linistea. Ieri casa era vie. Chiraielile Irinei-chan se auzeau de peste tot; jocurile  baietilor (pe Wii, desigur) bubuiau; conversatiile noastre, pline de rasete si voie-buna. Parca eram intr-o pauza la scoala in Romania.

Use se deschide si apare Keiko, in halat si pijama, cu ochelarii pe nas.

‘Ohayou!’

PS: Un futon este o saltea pentru dormit. Se poate impaturi ceea ce este minunat pentru spatiile mici din Japonia. De obicei, mamele duc copii la gradinita cu tot cu futon, pentru somnul de la pranz.

Ohayou inseamna buna dimineata in japoneza si este o forma de adresare folosita doar intre prieteni. Ohayou Gozaimasu este forma reverentioasa.

Pasarile pe care le-am auzit se cheama uiguisu si sunt cele mai des auzite pasari in Japonia. Poti sa le asculti aici.

poza http://jyuluck-do.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s