Inceputuri

Vineri, 27 septembrie,

                                                                                                     Ora 06.00

 „Tirantantata, Tirantantata, TIRANTANTATA”

Lumina telefonului imi orbeste ochii adormiti…

„Tirantantata, Tirantantata…”

     – Da acum te opresc, bomban eu.

Ma bag din nou in plapuma imbietoare… Uneori pur si simplu am senzatia ca noaptea dureaza doar o secunda…Printre draperiile trase, trambitele zilei alunga incetul cu incetul noaptea.

Obosita tun, ma dau jos din pat…

   -Neatza, o salut pe mama

   -Neatza, matza…

Cum reusesete mereu sa para asa de…de….om cand stiu ca munca ei este inumana (eh, exagerez si eu…nu e mereu inumana)

   -Probabil de asta sunt mamele, mame…, ma trezesc vorbind.

   -Poftim?

   -Nimic, nimic…

   -Vii afara? ma intreaba ea vioaie

   -Da e friiiiig, ma matai eu.

   -Tocmai asta e ciudat….Nu e absolut de loc frig…si nici cald…

Trebuia sa vad, adica simt.

     Afara sunt luata cu asalt de catre cele mai frumoase stimulatoare de zambit…Pufosenii! Micii pui mari sar ca niste apucati, mai ales fata, Ruby. Baiatul, Kashmir, e mai babalau…Fundul de goriluta e balangane in sus si in jos cu gratia unui hipopotam care danseaza balet. De ce spun ca e mai babalau? Calm, fricos, jucaus este opusul marimii sale. Kashmir este o matahala mica, pufoasa si sensibila.

       Ruby sare sa fie  mangaiata. Dee-dee in schimb e geloasa, asa ca trebuie sa o mangai pe ea intai.. Lulu se baga ca o pisica pe sub bratele tale…Numai Kashmir asteapta sa se elibereze sursa de alint…Se uita la mine cu ochii cerului, se aseaza pe iarba uda si inchide ochii…

       Mama are dreptate. Nu e nici cald nici frig…nu e nimic..e doar placut. Imi ridic capul spre un cer nefiresc de frumos…In stanga mea albul se amesteca cu albastrul noptii, creand astfel mii de nuante de azur. Pe masura ce imi misc privirea spre dreapta lucrurile se intuneca. In mijloc noaptea inca domneste, o noapte cu cativa nori de cerneala. Luna e inconjurata de stele ba mici, ba mari; ba muribunde, sclipind ultimile suflari de viata, ba puternice stralucind hotarat. Jos la capatul dreptei, vinetiul gerului de toamna fuge si fuge dupa case, dupa case…

    -Oare asa sunt si acolo?

     -Ce sa fie?

     -Norii, stelele, luna, cerul…M-am tot intrebat…Asa sunt si in Africa?

 
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s